Pădurile din România dintotdeauna au fost și sunt o atracție pentru mulți oameni de afaceri.
Au fost văzute ca o sursă de venit uriașă, rapidă, cu fără prea multe investiții.
Pentru o reușită mai bună, nu le mai trebuia decât un singur lucru: o protecție politică care repede a și venit după Revoluția din 22 Decembrie 1989.
Dacă ne uităm la austriacul miliardar Schweighofer sau la grupul Holzindustrie Schweighofer, acesta a făcut tone de euro în România de pe spinarea pădurii, dar atenție, austriacul nu a intrat în pădurile românești cu drujba pentru a fura lemn, au făcut chiar ai noștrii, prin inteligența austriacului, prin supunerea politicului de la noi, prin oferte financiare mari venite chiar de la compania Holtz.
Atunci când oameni ca Daniel Bodnar sau ca Solo s-au răzvrătit imediat s-a pus în mișcare un mecanism politic pentru a-i aduce spre o zona de liniște, iar dacă s-a trecut cu problema decimării pădurilor românești peste hotare, vorbitorii de limbă germană au găsit variante pentru a schimba legea, doar nu-i așa ce-i legal, chiar dacă nu-i moral, rămâne până la urmă tot legal.
De mulți ani se tot aude de privatizarea pădurilor pentru ca acestea să ajungă pe mâna unor netrebnici în vederea distrugerii/exploatării codrilor din România.
Pentru ca acesta plan să fie dus la îndeplinire, trebui ucis sau subordonat în totalitate silvicultura românească, adică a celor care se pricep la păduri.
Pentru o reușită sută la sută ai nevoie de un ministrul al mediului, apelor și pădurilor al tău, al ucigașilor de pădure, o parte din presă de partea ta, un moment prielnic gen criză sau război și ai închis cercul.
Momentan România are o criză, în apropiere există un război și pe doamna Diana-Anda Buzoianu, ministra pădurilor, care este de parte celor care vor să privatizeze-distrugă pădurea românească. Deci, au un o „portiță” la a pune mâna pe codrii noștrii.
Până a ajunge la schimbarea conducerii silvice din România ce au făcut băieții și fetele care doresc să acapare pădurea noastră. Au arătat ce sume de bani uriașe încasează anumiți directori de la DS, ce salarii mari au, pentru a aduce o antipatie puternică asupra Direcției Silvice de genul ”uite bă, ce bine o ducă ăia în plină criză financiară!”.
Mai departe, prin forța ministerului, adică din pixul doamnei Buzoianu a pornit modificarea conducerii DS și aducerea sau încercarea de a aduce indivizi supuși celor care într-un timp destul de scurt vor privatiza pădurea din România.
Sub privirea noastră, prin munca și susținerea noastră, a românilor simplii, pădurea din România se va duce în brațele marilor corporații de genul austriecilor de la Holtz sau fundațiilor/asociațiilor similare Holtz. Bineînțeles cu urmările de rigoare, iar atunci pa relaxare, pa cules bureți, la cules fructe de pădure!
Și uite așa, tinerii ”deștepți” de la USR vor distruge o legătură sacră dintre român și natură, adică vor distruge ”aurul verde al României”.
Dan Șarpe