Dr. Claudiu Cobuz
Doctor în științe medicale
Lector universitar
Sensul vieții este una dintre cele mai vechi și profunde întrebări pe care oamenii și le-au pus de-a lungul timpului. Filosofii, oamenii de știință, religiile și culturile din întreaga lume au încercat să ofere răspunsuri și explicații variate, de la scopuri universale, la răspunsuri individualizate. În acest referat, vom explora principalele perspective asupra sensului vieții, de la concepțiile filosofice și religioase la abordările contemporane influențate de știință și psihologie.
În Grecia antică, filosofi precum Socrate, Platon și Aristotel au explorat sensul vieții prin prisma cunoașterii, virtuții și fericirii. Socrate credea că viața ar trebui trăită printr-o căutare constantă a adevărului și a autocunoașterii. Celebra sa expresie, „o viață neexaminată nu merită trăită”, sugerează că scopul existenței este căutarea înțelepciunii și a cunoașterii de sine. Platon a introdus ideea conform căreia viața umană are un sens superior, legat de lumea ideilor, iar sensul vieții constă în reamintirea și conectarea cu adevărurile eterne.
În secolul XX, existențialiștii, precum Jean-Paul Sartre și Albert Camus, au promovat ideea că viața nu are un sens prestabilit sau extern. Sartre credea că oamenii sunt condamnați la libertate, fiind responsabili de crearea propriului sens al vieții prin alegerile și acțiunile lor. Conform acestei viziuni, sensul vieții nu este dat din exterior, ci este rezultatul responsabilității și acțiunilor fiecărei persoane. Camus a explorat conceptul de absurd, sugerând că oamenii caută sens într-un univers lipsit de scop. El a descris viața ca fiind un conflict continuu între dorința de a găsi sens și lipsa unui răspuns clar, și a propus ideea de rebeliune împotriva acestui absurd, acceptându-l și continuând să trăim în ciuda lui.
Totuși, în epoca modernă, mulți oameni caută răspunsuri la întrebările legate de sensul vieții în cadrul psihologiei pozitive. Psihologia pozitivă promovează ideea că sensul vieții poate fi găsit în fericirea personală, relațiile interumane și autodepășire. Conform acestei viziuni, sensul vieții este determinat de trăirea unei vieți autentice, în acord cu valorile și pasiunile fiecăruia, și de contribuția la bunăstarea celor din jur.
Astăzi, sensul vieții este văzut ca o căutare personală și subiectivă. Într-o lume secularizată și diversă, oamenii au acces la numeroase perspective filosofice, religioase și psihologice din care pot să își formeze propriul înțeles asupra vieții. Unii găsesc sens în realizările profesionale, în crearea unei familii, în artă, în voluntariat sau în dezvoltarea spirituală. Unii autori contemporani, precum Viktor Frankl, sugerează că oamenii își pot găsi sensul chiar și în cele mai dificile circumstanțe, subliniind că sensul vieții este strâns legat de găsirea unui scop și de capacitatea de a face față provocărilor. În lucrarea sa, Omul în căutarea sensului vieții, Frankl povestește experiența sa din lagărele de concentrare și subliniază că sensul vieții nu este dat de circumstanțele exterioare, ci de atitudinea interioară a fiecăruia față de ele.
Sensul vieții rămâne o întrebare profundă și personală, la care fiecare individ poate răspunde diferit în funcție de convingerile sale filosofice, religioase sau personale. Fie că este vorba de atingerea unei stări de iluminare spirituală, de crearea propriului destin sau de găsirea fericirii și a împlinirii în viața de zi cu zi, sensul vieții continuă să inspire căutarea de răspunsuri și reflecții asupra existenței umane.