Specialii care ne lasă săraci

    0
    131

    Niciodată nu am să-i înțeleg pe cei care au ieșit la pensie specială sau de tineri, atenție (fără să contribuie cu ceva la segmentul de pensii), cu o valoare uriașă, dar mai vor să lucreze, bineînțeles că doar la stat. Și nu pe o poziție de om de serviciu sau măturător, ci ca director, parlamentar, adică ceva bănos.

    Frate, dacă simți că ai puterea pentru a muncii, renunță la pensia ai uriașă, greoaie pentru stat și muncește în privat sau de ce nu vrei ca acea hădoșenie de pensie să fie impozitată mai serios? Ah, nu, nu-i constituțional! Dar este constituțional și omenește sau ești un bun creștin atunci când tu mare șmecher care ești, te duci numai pe câștig? Îi produci statului numai pagube, care de fapt le suportăm noi, din trei direcții: nu ai contribuit cu nimic la fondul de pensii, primești o pensie nesimțit de mare, mai încasezi și leafa unui director de stat!

    În Suceava cunosc mute nume sonore care stau la stat cu pensie puternică și cu salariu de director. Iar asta nu de ieri, de astăzi!

    Dacă România va da un politician care să impoziteze pensiile speciale, să ridice pragul de pensionare la speciali, să nu le permită la speciali să dețină funcții la stat sau să aleagă între pensionare și leafă plus să participe la fondul de pensii, într-un an, noi, ca țară, niciun trebuie să mai împrumutăm așa de mult și atenție, restul românilor nu ar mai plătii un așa mare impozit pe salariu, deci am avea mai mulți bani.

    Să vă mai spun ceva: acești speciali ne papă anul, din ceea ce am auzit, vârtoasa suma de 20 de miliarde de euro.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.