Fără a fi nevoie de prea multe explicaţii diferenţa dintre cele două „spirite” este evidentă. De fapt, nu e vorba de spirit, ci mai degrabă de o deprindere a modului de a lucra în grup. Grupul, în ambele cazuri, este o metodă de supravieţuire. Fie haită, fie turmă, ambele ajută grupul să trăiască.
Turma este adunătura celor care aleg să meargă într-o direcţie, la sugestie unuia sau uneia, care îşi atribuie titlul de cunoscător(oare). Dacă deciziile sunt de bun augur, turma are şansa să-şi găsească hrana, altfel fatalitatea este este consecinţa firească.
Haita este adunătura vânătorilor, Chiar dacă pot lucra pe cont propriu haita are nevoie de un lider. Supravieţuirea se cam calculează tot în parametrii turmei, dar există diferenţe majore asupra câştigării locului de lider. De aceea, lumea consideră că haita are un caracter agresiv, sălbatec, pe când turma e docilă, domestică, uşor de condus.
Într-o societate găsim şi turme şi haite. E o chestiune de opţiune personală.
De obicei, lumea alege să meargă în turmă pentru că îi este lene să gândească. Preferă să lase această grijă în sarcina unuia sau uneia… Apoi rămân la mila Domnului… Şi odată deprins obiceiul, consideră că ar fi un sacrilegiu schimbarea acestei ordini. Haita este gaşca celor ce vor să conducă, să fie cei care deţin frâiele societăţii. Evident că îi interesează destinul turmei pentru că este sursa lor de hrană. Dar s-au deprins s-o dirijeze de la distanţă prin urlete… Haita lucrează prin intimidare. Urletul, răcnetul este unealta. Iar turma o ia în direcţia dictată ajungând la strânsoare – locul unde haita atacă.
Dacă în turmă fiecare membru are posibilităţi egale de a se hrăni, în haită, întâietatea este asigurată liderului, De aceea membrii trebuie să fie foarte atenţi cum îşi arată colţii. Cei ce îndraznesc prea mult, au şansa de a fi muşcaţi de către şef, iar eliminarea din haită poate fi fatală.
Prea puţini sunt însă lupi singuratici. Ei sunt cei care nu au nevoie de sprijinul unora pentru a reuşi să trăiască. Ei au demnitate, viziune… Sunt lideri de facto, pentru că ei nu au nevoie decât de ei. Viaţa lor e lungă sau scurtă, îmbelşugată sau sărăcăcioasă în funcţie de alegerea lor. Dar sunt independenţi, adică liberi. Şi proprii lideri… Nici turma, nici haita nu este caracterizată de libertate, chiar dacă oferă iluzia libertăţii,
Până la urmă, viaţa e o chestiune de alegere. O trăieşti în turmă? În haită? Sau aşa cum te taie mintea?
Gabriel Todică