În Constituția României art. 136 – Proprietatea
„(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice”.
Cu alte cuvinte, nimeni nu-ți poate lua ceea ce este al tău, dar există excepții, iar acest lucru tot în Constituție este prevăzut „(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”
Din punct meu de vedere în Constituția României mai găsești părți comuniste, cum sunt anumite anomalii trecute în „Dreptul la proprietate”. El îți este garantat, dar fără resursele naturale, de exemplu.
Este trist ca după 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, statul să-ți ia din bunul tău, cică legal, chiar prin Constituție!
Politicienii români dau de multe ori ca exemplu de democrație America, dar acolo omul este proprietar peste tot. Dacă descoperă petrol, i-a pus Bunul Dumnezeu „mâna-n cap”, devine miliardar, dar la noi, nu este valabil. Dacă descoperi un zăcământ de petrol, vine statul român ți-l ia și îl dă la o firmă americană (un mic exemplu). Firma americană îl primește, îl exploatează și se îmbogățește puternic. Este normal așa ceva? Sau este un mod de exploatare comunisto – democrat implementat prin „forța politică” de către statul cu cea mai mare „libertate și democrație” din lume?
Discuția pe acest subiect este fără de sfârșit!
Nu este democratic și normal ca într-o zonă de pe glob și chiar în Europa, să fie interpretată într-un fel dreptul la proprietate, iar în alte state în alt mod. Este ireal de dureros să vezi cum politicianul român, omul de mucava, să ne trombonească cu expresia „UE și SUA ne cer să face cutare lucru…..”, cu excepția dreptului la proprietate. Deci suntem mai departe proștii de serviciu!?!
Din nefericire, România la capitolul „dreptul de proprietate” a rămas în urmă, dar în mod voit, ceea ce convine de minune companiilor multinaționale cât și altor state care sunt îmbrăcate în asa-zisa „haină a democrație”.
Dan Șarpe