Tânăr, plin de energie și cu ceva bani, Ștefan se decise să plece din satul lui.
Își dorea să se stabilească într-un oraș mare din România, iar pentru asta se gândi la Cluj-Napoca. Un municipiu mândru, din Transilvania, cu o istorie pe măsură și cu un farmec extraordinar.
De-a casă, înainte de a pleca, ai lui îl învață-sfătui să nu aibă încredere în toată lumea. Nu tot ce „zboară se mănâncă”, nu de alta dar vremurile sunt schimbate, iar lumea este rea.
Ștefan de meserie-i tâmplar. Iubea lemnul! Îi plăcea să-l modeleze după cerințele fiecărui.
Și tata lui tot tâmplar era, la fel și bunicul. De fapt cei din familia lui Ștefan de generații multe se ocupau cu prelucrarea lemnului.
Ștefan avea o relație. Nu era una stabilă, consolidată pe o dragoste puternică. Ține puțin la o fată, Adina, de la el din sat, dar nu atât de mult încât să o ceară de căsătorie. La 21 de ani, cam puțini sunt cei care se gândesc să întemeieze o familie!
Oricum, se gândi Ștefan, trebuie să-i spun Adinei că voi dispărea din sat ceva timp.
Vestea plecării nu o deranja tare mult pe fată, dar nici nu o primi cu o mare bucurie. Era ceva care o deranja, o provoca, în schimb nu-i oferea mari soluții de viitor.
Ștefan, băiat deștept, găsi pe internet repede o gazdă, un loc de muncă și plecă în marea aventură.
Își umplu portbagajul mașinii cu ceea ce credea de cuviință, cu Doamne ajută își făcu o cruce, după care porni autoturismul.
Mama lui Ștefan ținea obiceiurile Sfintei Biserici și de aceea puse un pomelnic pentru binele lui Ștefan, a întregii familii, doar în Bucovina credința este la loc de cinste.
– va urma –
Dan Șarpe