Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Doctor în ştiinţe medicale
Lector universitar
Când cerul este pe cale de a da o mare responsabilitate unui om, îi va chinui mintea cu suferinţă, îi va supune oasele şi încheieturile la muncă grea şi îi va expune trupul foamei, îl va sărăci, îi va aşeza în cale obstacole, pentru a-i stimula mintea, întări natura şi îl va îmbunătăţi atunci când este nepriceput. – Meng Tzu 1, China, sec . al III-lea, Î.e.n .
Ce nu mă omoară mă face mai puternic.- Nietszche
Maxima lui Nietzsche nu poate fi în întregime adevărată, cel puţin nu întotdeauna. Oamenii care sunt ameninţaţi de prezenţa morţii sau care sunt martori la moartea violentă a altora, capătă uneori tulburare de stres post-traumatic (TSPT), o stare care îşi face victima să fie speriată şi supra-reactivă. Oamenii care suferă de această tulburare sunt schimbaţi, uneori pentru totdeauna: ei intră în panică uşor sau se dau bătuţi mai repede când sunt puşi în faţa unei greutăţi mai târziu. Chiar dacă îl luăm la figurat pe Nietzsche (lucru pe care el l-ar fi preferat oricum), cincizeci de ani de cercetare asupra stresului au descoperit că factorii care fi generează sunt în general negativi pentru oameni, contribuind la deprimare, tulburări de anxietate şi la boli cardiovasculare. Aşa că trebuie să fim precauţi când acceptăm ipoteza greutăţilor vieţii.
Zeci de ani, cercetările în psihologie s-au concentrat pe stres şi efectele sale. Primul beneficiu se referă la faptul că înfruntând o provocare îţi descoperi aptitudini nebănuite şi, observând apariţia acestor aptitudini, îţi schimbi părerea despre tine. Nimeni nu ştie exact cât este capabil să îndure. A doua clasă de beneficii priveşte relaţiile. Greutăţile vieţii reprezintă un filtru. Dar greutăţile nu separă doar prietenii care sunt lângă tine atunci când îţi este bine de cei adevăraţi; ele întăresc relaţiile şi deschide inimile oamenilor. Adesea simţim dragoste pentru orice persoană de care ne pasă şi de obicei simţim dragoste şi recunoştinţă pentru cei care ne-au îngrijit în timpuri de restrişte. Această schimbare în maniera de a te comporta cu oamenii indică al treilea beneficiu: trauma schimbă priorităţile şi filozofiile faţă de prezent (trăieşte fiecare zi din plin) şi faţă de oameni.
Nu vreau să laud virtuţile suferinţei, să o prescriu tuturor sau să minimalizez imperativul moral de a o reduce când ne stă în putere. Vreau doar să spun că suferinţa nu este întotdeauna rea pentru toată lumea. De obicei există ceva bun amestecat cu ceva rău, şi cei care îl găsesc obţin ceva foarte preţios: o cheie spre dezvoltare spirituală şi morală.