Pentru mine, ușor, ușor, se conturează două lucruri în politica românească.
Primul ține de politica locală, iar aici mă refer la posibilitatea ca domnul Ion Lungu să nu mai candideze pentru un nou mandat de primar.
Partea a doua, se arată la orizont candidatul PNL la funcția de președinte al României, dar se pare că nu este domnul Ciucă.
Domnul Lungul știe două lucruri esențiale: nu mai este dorit de către suceveni și că în sondaje este pe locul doi, la diferență semnificativă față de domnul Rîmbu. Domnul Lungu mai are încă mulți votanți în zona Burdujeni și cam atât.
Domnul Primar mai pricepe că dacă va refuza anumite funcții politice, valabile acum, s-ar putea ca până la urmă să rămână un simplu pensionar anticipat, ceea ce nu este bine. Recunosc, marca „Lungu” în politica suceveană a avut succes, dar până la urmă toate au un început și un sfârșit.
Domnul Ciucă, anunțatul-neanunțatul candidat pentru funcția de șef de stat, prin declarațiile din ultima perioadă, o cam dă cotită cu cerința de a ajunge la Cotroceni. Dumnealui știe foarte bine că este „limitat politic”, a ajuns unde a ajuns datorită sprijinului masiv oferit și nu este atât de „înfipt în politică” încât să ceară mai mult decât are de primit. Ba mai mult, liberalii au un om „liber de sarcini” care a condus un serviciu.
Una peste alta, anul 2024 va fi un an electoral diferit și periculos. Adevărat, în politica din România totul se poate schimba peste noapte, mai ales că sunt multe decizii care nu se iau pe tărâmul românesc.
Dan Șarpe