
Duminică, 13 octombrie, anul mântuirii 2019. Zi, cu vreme deosebit de frumoasă, pentru mijlocul de toamnă, aducătoare de roade bogate, după fapta şi inima omului preocupat de folosirea, cât mai bună, a pâmântului, aflat în proprietate.
Zi de duminică – a 21-a după Rusalii, însemnată în calendarul creştin – ortodox, ca fiind a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; totodată, Evanghelia zilei – a lui Luca, 8, 5-15, învâţând credincioşii despre Pilda semănătorului.
Comuna Dărmăneşti – comună situată la o ,,fugă” bună cu autoturismul – circa 15 km de Suceava, rămasă şi important nod de cale ferată, cu oameni harnici, gospodari şi destoinici în mai multe meserii.
O mare de oameni, din Dărmăneşti dar şi din împrejurimi, au dorit să participe, alături de preotul paroh MIHAI COBZIUC, la sfinţirea bisericii DĂRMĂNEŞTI I I, a cărei piatră de temelie a fost pusă în primii ani de după Revoluţie şi care a primit, spre bucuria şi sărbătorirea generaţiilor prezente şi viitoare, două hramuri: Sfântul Ilie Tesviteanul şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
Cei prezenţi au trăit momente spirituale înălţătoare, bucurându-se de prezenţa ÎPS PIMEN – episcopul Sucevei şi al Rădăuţilor, care a oficiat atât slujba de sfinţire a bisericii cât şi slujba Sfintei Liturghii, înconjurat fiind de un impresionant sobor de preoţi. Răspunsurile au fost date de corul bărbătesc al bisericii oraşului Salcea, armonizat în sonorităţi demne de un cor profesionist.
În predica sa, ÎPS PIMEN – cu energia care îl caracterizează, s-a referit la problemele importante ale sărbătorii şi nu numai. Spicuim:
– în ziua de azi, mulţi citesc Scriptura, dar neavând cunoştinţele şi puterea de înţelegere necesare, le răstălmăcesc, rătăcindu-se.
– Despre importanţa participării permanente la Sfânta Liturghie a credinciosului creştin-ortodox, aducând în faţa mulţimii un exemplu grăitor.
– Despre rolul spovedaniei şi al Sfintei împărtăşanii, accentuând pe răspunsurile date de Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfîntul Damaschin, la întrebarea: cât de des trebuie să ne împărtăşim? Răspunsul sfinţilor – unul şi acelaşi: nu este important cât de des, important este să fim pregătiţi, adică spovedania, postul şi toate celelalte fapte ale noastre, să fie plăcute lui Dumnezeu.
– La finalul predicii, accentuând cuvintele cu energie tinerească, înaltul arhiereu şi-a amintit de începutul păstoririi sale, când, în anii comunismului, orice acţiune de construire, reparare, renovare a unui locaş de cult era o adevărată corvoadă, din care puteai ieşi învingător, numai prin multă jertfă şi iubire necondiţionată de Dumnezeu. Cu o reală plăcere, ÎPS Pimen, a subliniat, că, în contextul celor de mai sus, este legat de comuna Dărmăneşti. De pe aceste locuri, oameni vrednici, buni meseriaşi, au ştiut întotdeauna, să rezolve probleme importante de pe cuprinsul eparhiei pe care o păstoreşte. A dat şi câteva exemple de nume concrete – fraţii gemeni Ioan şi Vasile, care prin măiestria lor, au rezolvat probleme de construcţii, nu întotdeauna aşa cum indicau ,,liniile” arhitecţilor.
,,Aceştia sunteţi dumneavoastră, aceasta este comuna Dărmăneşti !”
Mulţumind înaltului ierarh, pentru frumoasele cuvinte adresate concetăţenilor săi, pentru pildele pline de învăţăminte în viaţa creştinului ortodox, mulţumind preoţilor din sobor pentru participare şi contribuţia la săvârşirea unei slujbe arhiereşti de înaltă trăire sufletească, mulţumind corului bărbătesc şi în mod deosebit credincioşilor, fără de care nu ar fi fost posibilă înălţarea locaşului de cult, preotul paroh MIHAI COBZIUC, a invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă creştinească, câteva rînduri de mese, aşteptând gata pregătite.Totodată, a precizat că realizarea bisericii trebuie continuată, în anii care vin, prin împodobirea acesteia cu picturile specifice şi dotarea cu o parte de obiecte de cult.
Soarele strălucea deasupra capetelor tuturor, amintind de sărbătoarea verii şi hram al bisericii – Sfântul Ilie, natura întreagă bucurîndu- se, parcă, alături de credincioşi, mulţi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare, mărturie a păstrării tradiţiilor peste veacuri.
În duminica a 21-a după Rusalii, comuna Dărmăneşti – Suceava, a scris o nouă pagină de istorie!
Chiar dacă această ultimă propoziţie sună a final, nu pot încheia definitiv acest articol fără a-l aminti pe preotul paroh de la parohia Iacobeşti – MARIUS NICUŞOR UNGUREANU, a cărui invitaţie a făcut posibilă participarea autorului la târnosire, adică, în fapt scrierea acestui material – filă importantă pentru istoria vieţii bisericeşti din Bucovina.