Penița, dezmierdată de degetele maestrului, se opri pe foaia albă ușor pătat de cana plină pe jumătate cu cafea.
Gândul cel bun strângea un vers. Poate mai multe!
„Te iubesc, natură
Plină de o înțelepciune
Aleasă de către Creator.
Ești ceea mai frumoasă femeie
Mereu îmi zâmbește
Mereu îmi vorbești „.



Elegant, maestrul privi pe geamul înghețat al iernii și încet mai aruncă un lemn pe foc.
„Te iubesc, natură plină de o înțelepciune aleasă!”, gândi cu voce tare.
Dan Șarpe