Dr. Claudiu Cobuz
Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Doctor în ştiinţe medicale
Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei. Este o măsură a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este definit. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. În accepția fizicii clasice, timpul este un continuu. Începuturile reflecţiei despre timp stau, aşa cum este firesc, sub zodia mitologiei: timpul este prezent, într-o formă personificată, în scenariile cosmogonice care preced încercările de circumscriere filosofică. Atât Aristotel cât şi Newton credeau în timpul absolut. Adică, ei credeau că intervalul de timp dintre două evenimente se poate măsura fără ambiguităţi şi că acest timp ar fi acelaşi indiferent cine l-ar măsura, cu condiţia să aibă un ceas bun. Timpul era complet separat de spaţiu şi independent de acesta. Majoritatea oamenilor ar spune că acesta este un punct de vedere de bun simţ. Totuşi, trebuie să ne schimbăm părerile despre spaţiu şi timp. Deşi aparent noţiunile noastre de bun simţ acţionează corect când se tratează obiecte ca merele, sau planetele, care se deplasează relativ lent, ele nu mai acţionează pentru obiecte care se deplasează cu sau aproape de viteza luminii.
Timpul are un caracter paradoxal, mai exact, încercările de definire a acestui concept ne livrează perplexităţii: „De fapt ce este timpul? Cine ar putea să explice lucrul acesta simplu şi pe scurt? Cine ar putea cuprinde fie şi numai în cuget lucrul acesta, pentru a exprima un cuvânt despre el? (…) Aşadar ce este timpul? Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, ştiu; dacă însă eu aş vrea să explic noţiunea cuiva care mă întreabă, nu ştiu.” (Augustin, Confesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 405-406).
Timpul este intim legat de sentimentul propriei noastre existenţe. Simțim noi înșine, ne schimbăm, şi vedem cum toate care ne înconjoară se nasc, se transforma şi pier.
Cert este că timpul nu iartă pe nimeni. Omul este condiţionat de această instanţă nemiloasă. Fiecare dintre noi ne planificăm viaţa în funcţie de el. În ultimele decenii însă, umanitatea a devenit din ce în ce mai avară la acest capitol. Suntem din ce în ce mai ocupaţi, iar ani aleargă pe lângă noi, până ce ne trezim că este deja prea târziu. Copiii se grăbesc să crească, trecând peste etape preţioase ale copilăriei, ori se dezvoltă mai lent, în ambele cazuri pierzând echilibrul. Adulţi fiind ne lăsăm preocupaţi de nimicuri, iar bătrâneţea ne-o petrecem lamentându-ne. Timpul nu vindecă, doar trece, amintirile rămân să micşoreze rănile. Însă nimic şi nimeni nu convinge timpul să stea în loc sau să se întoarcă din cursul său pentru a putea să retrăim ceva după care tânjim atât de mult. Amintirile sunt singurele consolări care ne aruncă în trecut lăsându-ne măcar sufletele să retrăiască ce cândva ne-a făcut fericiţi
Deci ce este timpul? O dimensiune asemenea spațiului? Chiar „trece” sau e doar o iluzie? Este continuu sau asemenea cadrelor unui film? Poate fi inversat sau manipulat? Acum nu putem răspunde la asemenea întrebări, dar dacă am putea, ce anume s-ar schimba în realitate sau în ce fel s-ar schimba ființa noastră, ce alte raporturi am avea cu universul fluctuant, sau cu propria entitate?