Un nou mandat pentru Vladimir Putin

    0
    197

    Oricât s-ar chinui cineva să-i pună piedici lui Vladimir Putin pentru a pierde prezentele alegeri prezidențiale din Rusia, care chiar astăzi se vor finaliza, nu are șanse de izbândă. Putin va lua exact procentul de care are nevoie pentru a demonstra lumii întregi că poporul ține la el și îl respectă.

    Vladimir Putin, la fel ca și liderii Chinei și a Turciei, este un președinte puternic, iar cine nu vrea să recunoască așa ceva este repetent la capitolul politică.

    La ruși opoziția nu a existat vreodată. Ceva care să mimeze a opoziției, ca să arate bine, este, dar în realitate majoritatea conduce, a condus și va conduce.

    Rusia, fără un lider puternic, fără un Șef Unic care să guverneze nu există (vezi eșecurile din anii ’90).

    Cum în Franța, patria care sacrifică întotdeauna totul pentru principiile democrației (fie vorba între noi, adevărații francezi niciodată nu le negociază), așa există Rusia care sacrifică totul pentru un lider puternic, iar dacă transferi politica Franței în Rusia și invers, distrugi două state într-un timp record.

    Rușii îl vor avea pe Vladimir Putin mai departe Președinte, iar dacă Europa nu vrea să priceapă așa ceva, înseamnă că se gândește la lucruri urâte, demne de conflict.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.