Am respectat întotdeauna opinia, părerea, fiecărui gazetar și român scrisă într-un limbaj decent.
Însă, de la numirea doamnei Larisa Blanari, Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, am citit câteva materiale destul de tăioase la adresa domniei sale. Cu alte cuvinte biata femeie a fost „pălmuită cu diferite vorbe” fără a se vedea ce poate face din poziția intitulată.
Știu că doamna Larisa Blanari a făcut foarte multe fapte bune. A ajutat diferiți oameni aflați la grea suferință, a fost aproape de Biserică și de credincioși, chiar face parte din categoria ctitori.
Pe unde a trecut, ca și conducător, a ridicat prestigiul instituției, cu alte cuvinte doamna Larisa Blanari este o profesionistă.
Știu, veți spune că este nașa actualului Președinte al Consiliului Județean Suceava. Dar, credeți-mă, cine nu ar cununa un cuplu frumos de tineri?
În fine, cred că doamna Larisa Blanari trebuie „judecată” după lucrurile pe care le face.
Acum nu putem emite păreri legate de activitatea doamnei Larisa Blanari ca Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dar mai târziu da, iar trecutul profesional ne arată că va fi bine.
Poză preluată de pe Facebook.
Dan Șarpe