Pe la începutul secolului XX în comuna Pojorâta din județul Suceava, o echipă de meșteri, coordonată de un neamț, ridică în gara din comună, un turn de apă. După finalizarea lucrării, la crâșma din sat, unii localnici făceau glume pe seama acestei construcții, zicând că este înclinată, iar vinovatul e chiar șeful echipei, respectiv neamțul. Onoarea, reputația meseriașilor era știrbită. Conducătorul lor îi este rușine să mai dea ochii cu localnicii și decide, conform legendei, să-și ia viața. Onoarea pentru neamț, însemna mai mult decât propria lui viața, chiar dacă totul a pornit de la o glumă, și era o glumă, pentru că în realitate turnul de apă a fost o construcție reușită, iar astăzi, după mai bine de un secol, mai există, tronează impunător și măreț în gara din Pojorâta.
Onoarea, cuvântul, pentru mulți dintre cetățenii acestei țări a fost, până nu de mult, sfântă. Dacă, acuma vreo 25 de ani în urmă, cineva îți promitea ceva, mort-copt trebuia să-ți rezolve problema. Fie că era un muncitor, intelectual și chiar politician, onoarea avea prioritate. Fără Ea nu era-i om, iar societatea te marginaliza. Nu pot spune că lipseau țăparii, dar cum erau depistați, singuri se excludeau din grupurile de prieteni.
Astăzi ce avem: oamenii de nimic, opusul onoarei și a cuvântului, care sunt peste tot. Cu cât ești mai lipsit de caracter, cu atât reușești să promovezi. Nu poți să ajungi director, manager, parlamentar sau ministru, dacă la viața ta nu ai dat o țeapă cuiva, nu ai păcălit pe cineva sau un lucrul eliminatoriu, nu iubești banii, aceasta este prioritatea numărul unu.
Toți am visat că, după Decembrie 1989, vom avea parte de o viață și un trai mult mai bun. Am greșit, iar plata este super-mare, dispărănd odată cu visele, onoarea și dramul de omenie ce ne caracteriza ca națiune.
Ce mai avem noi astăzi? O țară ruptă de dorințele unor politicieni interni și externi, care printr-o voință morbită de a controla totul, a dus onoarea la coșul de gunoi, îngropând-o tare adânc, fără să mai ai, momentan, vreo speranță de a o scoate la suprafață.
Povestea Turnului de apă din Pojorâta sunt convins că nu este singulară. Dacă prin anii 1900 băteai țara în lung și lat, găseai la foarte mulți români onoarea. Pe vremea aceea majoritatea românilor erau oameni fără carte, neștiitori de multe, însă aveau știința omeniei, lucru cam rar întâlnit astăzi.
Drama națiunii române, cu actualii actori politici și nepolitici, se adâncește pe zi ce trece, iar revenirea României devine o misiune aproape imposibilă. De multe ori ne facem planuri, socoteli, care nu interferează cu cei de lângă noi, ducându-se totul pe ”apa sâmbetei”. Istoria noastră, a demonstrat că, liniște și o viață bună nu am avut pe lungi perioade de timp. Cred că în cei peste 2000 de ani de istorie, toți anii buni adunați, din bucățele, la un loc nu depășesc cifra 100, dar onoarea a fost prezentă în sufletul românului mai tot timpul.
Printre românii de astăzi trăiesc și eu, așteptând să apară onoarea.
Îmi place ploaia, pentru că este dătătoare de viață și de aceea de multe ori încer să sărut stropii de ploaie. Printre ei mai sunt și purtătorii de onoare a strămoșilor noștrii.
Dan Şarpe