Uniunea Europeană este un URSS mai modern

    0
    141

    Citesc cu o „uriașă bucurie” cum că Uniunea Europeană recomandă României să elimine măsurile de sprijin în energie și să accelereze tranziția energetică. Adică ne vrea și mai săraci și mai datori!

    De 16 ani, de când suntem membrii ai UE, România a tot primit de la Bruxelles dispoziții ce trebuie să facă și cum trebuie să facă.

    Să scumpească carburanții, să privatizeze anumite zone pe bani puțini, să facă o groapă de gunoi pe un vârf de munte, să scumpească utilitățile, să mărească accizele la țigări și alcool, să distrugă Sfânta Familie, să distrugă Biserica, să distrugă pădurea, să privatizeze ce a mai rămas din pădure, să nu facem exporturi în America Latină, să susținem virusul, să susținem războiul din Ucraina, să renunțăm la banii de la PNRR (s-au promis vreo 80 de miliarde de euro și…..abia am ajuns la 15), să acceptăm deșeuri din UE, să ne vindem tinerii deștepți (până la epuizarea) țărilor dezvoltate, cu alte cuvinte am fost, suntem și vom fi „proasta Europei”, culmea cu acceptul, în mod voit a Președintelui României (cel de ieri și cel de astăzi).

    Poziția „capră” care este pusă tot timpul România la Bruxelles, a făcut mult rău românilor (ne-au îndatorat pe zeci de ani și doar o mișcare uriașă ne mai dezlipește), dar mai ales viitorului, adică tinerilor români. Politicienii noștri de mucava, sunt slujile cele mai ascultătoare ale UE. Cum ies din „tiparul umilinței” (vezi cazul Dragnea) imediat sunt anihilați.

    Pentru mine, UE începe să semene cu vechiul URSS.

    Primeai linia politică de la Moscova, iar dacă nu o executai, te eliminau. Astăzi, primim „direcția de viață” de la Bruxelles, în caz că nu te conformezi, în cel mai scurt timp dispari din viața politică.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.