11.04.2022
Dacă Le Pen câștigă alegerile în Franța peste două săptămâni, Europa va avea a doua țară care se retrage din marea familie necinstită numită UE. E greu să numeri până la doi, mai departe vine de la sine.
Actuala guvernare se comportă exact ca Ceaușescu când era pe ultima sută de metri la putere. A promis că dă câte 100-200 de lei la salariu tovarășilor muncitori plus ceva la copii după care a fost împușcat. Astăzi, domnii din PNL-PSD-UDMR dau câte 50-100 de euro, dar încă nu știm când și se laudă peste tot. Frumoși tovarăși-domni avem în Guvernul României.
Fotbalul din România este identic ca politica. Se promite mult și face nimic, iar dacă s-ar premia prostia și hoția, vom fi mereu în careul de ași.
Județul Suceava prin PNRR va căpăta tone de euro. Din toate declarațiile domnului Flutur ai împresia că trăim într-o mică Elveție și când am deschis ochii era dimineața.
Sănătate și pace la toată lumea!
Dan Șarpe