01.11.2022
M-am liniștit când am aflat că avem ministrul nou la apărare. Este fiul unui fost șef de securitate din Vrancea. Vorba românului: dacă tata-i securist, copilul trebuie să fie ministru! Mă gândesc că și domnul Ciolacu este un puișor cu ochii albaștri.
Domnul Iohannis, Președintele României, a stabilit un nou record mondial. În ulimele 30 de zile a vorbit de mai multe ori de România, dar i-a ignorat pe români. Cu un asemenea șef de stat putem muri de foame, că de frig are grijă alții.
Domnul Gheorghe Flutur, președintele tuturor sucevenilor, vrea mai departe să distrugă pădurile din Bucovina și să o pună în funcțiune groapa de gunoi de pe Mestecăniș. Tare mi-aș dori ca domnul Flutur să trăiască lângă o groapă de gunoi pentru a savura mirosul generos. Auzi denumire, ”groapă ecologică”!
Am văzut cum fac curățeniei unele taxatoare din autobuzele sucevene. Cu un picioruș, elegant, împing mizeriile în stație. Oare și acasă tot așa practică curățenia?
Sănătate și pace la toată lumea!
Dan Șarpe