Între timp, în orașul Noua Suliță, oamenii bârfeau pe la colțuri că un posibil război stă să izbucnească în Ucraina.
Rusul nu poate accepta o Ucraină aproape de NATO. Acest lucru îl știe foarte bine și americanul, dar prin ”mana lui Zelenski” îl tot ”înțapă” pe Vladimir Putin.
Din nefericire ceea ce nu știe americanul este faptul că rusul abia așteptă să înceapă războiul. Din toată istoria Rusiei, poți reține un aspect esențial: conducătorul care nu duce țara spre cuceriri, deci spre un război, acela repede va fi schimbat și ucis. Restul sunt vorbe!
La crâșma de cartier, vorba cântecului ”unde se cântă și se bea”, se discuta fel și fel de combinații de viitor. Zelenski va fi schimbat de către rus printr-o lovitură de stat, Putin va invada Ucraina pe care o va cucerii repede. Cutare s-a combinta cu cutare și și-a lăsat copiii fugind cu amantul, că statul nu are cu ce să-și plătească oamenii, scumpirile merg bine, iar corupția, draga de ea, crește că Făt-Frumos din Lacrimă.
La un moment dat, Dumitru Bejan intră liniștit în crâșmă și se îndreptă spre zona din spate unde se află un mic magazin buchisit cu de toate.
Mitică, i-a spune-ne nouă ce noutăți mai ai de prin politică? Îl întrebă un vecin, Ioan a lui Marin.
Bă, Ioane, câte știi și tu, atâta știu și eu! Un lucru mă deranjează tare, răstirile politicianilor de la noi față de rus. Noi, sutem vechi pe aceste meleaguri și cam știm ce poate face rusul, ce poate face ucraineanul. Nu suntem bucuroși de răutățile lor. Cu toții am avut nenorociri în familii de-a lungul anilor. Anii ’40 au adus atât moarte românilor din partea ambelor tabere încât nici până astăzi nimeni nu și-a cerut scuze. Vreau liniște și pace, dar parcă ar conta ceea ce îmi doresc eu?
Dumitru în timp ce vorbea cu Ioan se duse spre vânzătoare și ceru o pâine, trei ciocolate și un pachet de țigări. Plăti 153 grivni și ieși gânditor din magazin.
Ușor, agale, Dumitru ajunse acasă. Deschise lin poarta și intră în curtea casei. În prag fetița cea mai mică, Elisabeta, îl așteptă.
Tata, mi-ai luat ceva bun?
Da, scumpa lui tata! O ciocolată pentru fiecare fată. Una pentru tine, una pentru surioara ta, Arina și una pentru mama.
Arina își auzi tată-l și repede se duse spre el. Primi cu bucurie cicolata, după care se întoarse în casă.
Maria Bejan, soția lui Dumitru Bejan, era în bucătărie să pregătească ceva de ale gurii. O ciorbă de păstrăv și un grătar tot de păstrăv.
Miroase frumos, a ceva bun făcut de mândra mea soție!
A păstrăv, îi răspunse Maria.
Dumitru se apropie de soție și o sărută cu patimă, ca la 20 de ani. Știa că-i place Mariei, iar acest aspect importanta nu l-a uitat. Nu putea să-l uite! O dragoste adevărată este mereu vie!
Era trecut de ora 16, soarele începea să se ascundă, doar îi toamnă, când familia Bejan se așeză la masă. Era un lucru frumos ca o familie să ia masa împreună.
Dacă era și Vasilică al nostru aici, ce bine mai era, spuse Maria cu un glas trist. Îmi este dor de el!
va urma –
Dan Șarpe