Se știa că șeful Ucrainei va fi prea mândru pentru a renunța la putere. Cu toții simțeau că este sprijint de către americani, europeni, doar au terenuri și alte combinații la ei. Nimic nu-i la voia întâmplării.
Ce nu știa președintele ține de timpul care va rezolva sau nu problema independenței! Are puterea ca cineva să se împotrivească rusului? Ucraina poate duce dezastrul ani buni de zile? Iar rusul, la cât teren are, la cât spațiu și bogății deține poate ușor avea răbdare pentru a finaliza un război așa cum și-l dorea.
Ce nu știa Europa, poate doar bănuia, că Cel Mare dacă nu demarează repede acțiuni războinice în Ucraina va pierde puterea. Rusul, aștepta războiul de ani buni de zile. El nu mai poate îndura sancțiunile impuse de UE și USA.
Cu cât greu, Cel Mare, ținea în frâu câte un general rus atunci când îi cerea război. Îl trimitea în Siberia, iar acolo, pe parcursul zborului, din cauza unor erori sau defecțiuni acel general pleca la Cele Sfinte. Pentru cel Mare, amânarea unui război nu mai era o soluție. Pierdea puterea, iar odată cu ea și viața.
- Vreau să ștergem umilința sancțiunilor, îi spunea Igozin lui Cel Mare. Nu mai accept supunerea. Excelență, lăsați-mă să-mi fac treaba de soldat!
- Răbdarea este o virtute, camarade. Dacă te debarasezi de ea, nu vei rezolva mare lucru. Toate la timpul lor. Răbdare, răbdare și iar răbdare!
Igozin simțea că ziua războiului este aproape. El știa că va avea parte de o putere uriașă care dacă era bine direcționată îl va face mare și apreciat în toată Rusia. Un vis ce devenea realitate.
Igozin se pregătea de război, aștepta semnalul de la Cel Mare. Era important să-l afle înainte celor mulți. Cine are informația primul, deține puterea.
- va urma -Dan Șarpe