Cel mai longeviv director de instituție din județul Suceava, cred că a fost domnul Ștefan Groza de la ACET Suceava, undeva aproape la 3 decenii de condus.
Cunosc ACET Suceava de prin anii ’90. A evoluat frumos, s-a modernizat, dar are o singură problemă: prețul mare la apă rece și canal meteo, undeva la 20 lei/mc, ajungând ca suceveanul să plătească apa mult mai scumpă decât energia electrică sau gazul metan, ceea ce este absurd.
După ce a ieșit domnul Groza la pensie, imediat au apărut anumite probleme legate de viitorul director general la ACET.
Cum este și normal, prima opțiune o are Primăria municipiului Suceava, care imediat și-a impus omul dorit. Bineînțeles că acest lucru a deranjat la județ și cu prima ocazie a fost schimbat primul director interimar. Supărare s-a lăsat peste conducerea Primăriei Suceava, iar prin anumite portițe legale iarăși s-a schimbat directorul. Ca treaba să fie bună, unul din directorii schimbați a atacat în instanță decizia și nu se știe ce va ieși.
Tot în această perioadă s-a hotărât scoaterea la concurs a posturilor de director general și director economic de la ACET Suceava.
Imediat s-au publicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un viitor director, s-a stabilit un calendar, iar la final, trebuia să fie o românească, s-a decis anularea examenului sau amânarea până la o nouă hotărâre, pe motiv că nu mai există un cadru legal cu firma care avea că obiect supraveghere examenului.
Ieri, 18 septembrie 2026, a fost cumva ultima zi de înscriere, iar decizia de anulare a fost publicată joi seara (undeva cu vreo 20 de ore înainte de termenul stabilit).
Mărturisesc că eram unul dintre candidații pentru funcția de director general. Nu știu ce ieșea, din toată treabă asta, nu știu dacă treceam de selecție, dar aveam o țintă sigură: diminuarea tarifelor la apă rece și canal-meteo.
Apa în România este dată gratis de Bunul Dumnezeu, dar vândută foarte scump către români.
Și mai aveam o dorință venită de la cineva: poate reușeam să armonizez relația dintre domnul Vasile Rîmbu, Primarul municipiului Suceava, cu domnul Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava.
La final spun doar atât: viitorul director general de la ACET are obligația de a reduce tarifele la apă rece și canal-meteo. Dacă va reuși să ajungă un om inteligent din popor va reuși, dar dacă se va axa doar pe cineva supus, niciodată!
Dan Șarpe